HU
Direcţia Judeţeană pentru
Sport şi Tineret Covasna
  • "Preţul succesului este munca grea, dedicarea la antrenament şi determinarea, chiar dacă vom câştiga sau pierde, vom şti că am dat tot ce e mai bun din noi pentru a reuşi!"

    Vince Lombardi
Tineret >> Tabere >> Tabere naţionale

Tabere naţionale

2017

 

Metodologie tabere naţionale

 

 


 
Ce sunt taberele naţionale?
Taberele naţionale sunt minivacanţe (7 zile, 6 pensiuni complete) care se desfăşoară în centrele de agrement aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin Direcţii Judeţene pentru Sport şi Tineret, în care elevii beneficiază de programe de educaţie nonformală, facilitând accesul acestora la programe şi proiecte specializate pentru dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe complementare celor oferite în cadrul sistemului de învăţământ. Temele sunt de real interes pentru beneficiari, fiind în concordanţă cu studiile, activităţile, abilităţile şi aptitudinile lor.
Cui se adresează?
Taberele naţionale se adresează elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi preuniversitar, care au rezultate deosebite într-un anumit domeniu sau sunt implicaţi în activităţi extraşcolare, educative sau de voluntariat. Aceştia vor fi selectaţi în baza criteriilor stabilite în normele metodologice de organizare a taberelor naţionale. Participanţii vor achita contravaloarea serviciilor de transport, iar Ministerul Tineretului şi Sportului va suporta contravaloarea serviciilor de cazare, masă şi a materialelor şi serviciilor educativ-recreative.
Cum pot sa mă înscriu?
Înainte de vacanţa de vară, Ministerul Tineretului şi Sportului va anunţa pe site Calendarul Taberelor Naţionale (Direcţii Judeţene pentru Sport şi Tineret/Centru de agrement/perioadă/tematică). În funcţie de abilităţi, activităţi şi aptitudini, elevii vor contacta fie Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret din judeţul din care provin, fie Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret care organizează tabăra în care doresc să participe şi îşi vor depune dosarul de înscriere (conform metodologiei), în vederea selecţiei participanţilor.

                     Școala Națională de Democrație-Pădureni 2015 este un proiect inițiat și organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Forumul Tinerilor din România și Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Şcoala de democraţie se doreşte a fi un cadru de formare a tinerilor responsabili, dornici să se implice în viaţa publică. În cadrul reuniunilor care s-au desfăşurat pe parcursul unei săptămâni au fost abordate subiecte legate de cetăţenia activă, valorile şi principiile democraţiei, drepturile omului, conceptul de bună guvernare, anticorupţie, multiculturalitate, strategii de tineret etc.

                    „Este un succes faptul că această şcoală de democraţie se desfăşoară într-un judeţ mic, cum este Covasna. Vrem să devină o tradiţie, vrem ca, în fiecare an, în mijlocul ţării, să aibă loc această şcoală de vară, iar ea să crească. Nu se vrea a fi replica nici unei alte şcoli de vară, este o şcoală de democraţie în care vrem să punem accent atât pe partea teoretică, dar mai ales practică. Vom avea şi rezoluţii ale şcolii şi vrem ca tinerii să fie luaţi în considerare. Constatăm că priorităţile adulţilor nu se intersectează aproape deloc cu cele ale tinerilor, care sunt într-o continuă mişcare şi căutare. Pe de altă parte, constatăm o sete de implicare şi responsabilizare a tinerilor, iar noi nu le dăm această apă. Faptul că pentru prima ediţie a Şcolii de democraţie de la Pădureni au aplicat peste 200 de tineri pentru 60 de locuri ne spune multe şi ne determină să mergem mai departe”, a declarat Cătălin Lazăr, consilier în cadrul Direcţiei de Sport şi Tineret Covasna, unul dintre iniţiatorii proiectului.

                     Proiectul „Şcoala de Democraţie” care s-a desfăşurat la Centrul de agrement de la Pădureni a obţinut locul I pe ţară la concursul naţional de proiecte destinat taberelor, organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, fiind desemnat cel mai bun proiect al anului 2015.

 

  

  

    


SCOALA NATIONALA PENTRU DEMOCRATIE 2016

 

                 Timp de 5 zile, peste 75 de tineri au avut ocazia sa invete despre valorile si principiile democratiei, management de proiect, integritate si moralitate si nu in ultimul rand despre discriminare si acceptare.

                 In perioada 27 august-2 septembrie 2016, a avut loc Scoala Nationala pentru Democratie (SND). Ajunsa la a doua editie (insa la a V-a editie de cand Asociatia Pro Democratia desfasoara scoala de vara pentru democratie) organizata in  parteneriat cu DJST Covasna, SND a avut rolul de a constientiza tinerii participanti despre importanta implicarii lor in comunitate.

                 Evenimentul de deschidere s-a bucurat si in acest an de prezenta gazdei Catalin-Nicolae Lazar, Consilier pe probleme de Tineret din cadrul DJST Covasna si responsabil pentru Tabara de Agrement din Padureni, precum si de prezenta dlui Mihai Sebe, Consilier in cadrul Ministerul Tineretului si Sportului, a dlui Cristian Pirvulescu, Presedinte de Onoare al APD, a dlui George Alexandru, Seful Serviciului Judetean Anticoruptie Covasna si a dlui Radu Petrariu, Presedintele Forumul Tinerilor

               Cele mai importante ateliere la care au participat tinerii au fost (vezi PROGRAM TABARA_Scoala Nationala pt Democratie 2016):

-Democratie si buna guvernare / cetatenia activa cu Iuliana Iliescu si Andrei Teodorescu / Silvia Mihailescu

- Dezbatere pe tema: Discriminare, migratie si criza refugiatilor in contextul democratiei europene cu Cristian Pirvulescu

- Management de proiect si punerea in aplicare a 10 mini-proiecte cu Iuliana Iliescu

- Integritate si moralitate – Cristian Baluta (Serviciul Judetean Anticoruptie Covasna)

- Activitate organizata de Jandarmeria montana

            Cele mai antrenate activitati au fost exercitiile non-formale sustinute de Ana-Maria Apopei si Iuliana Iliescu. Atelierele non-formale au avut scopul de a-i face pe participanti sa se cunoasca mai bine, sa comunice si sa lucreze in echipa precum si oportunitatea de a-si descoperi calitatile de lider.

           Proba practica a dovedit, inca o data, ca tinerii au idei si aptidutini de a se implica in comunitate si de a rezolva anumite nevoi. Dupa ce au schitat proiectul pe hartie, cele 10 echipe, si-au pus in aplicare planul, astfel că:

           Echipa Cercetasii Padureniului, a amplasat in sat cateva marcaje spre cele mai importante obiective turistice, pe care le-au descoperit in implementarea mini-proiectului. Scopul lor a fost sa-i incurajeze pe ceilalti participanti sa descopere cultura si cele mai importante zone din sat.
Echipa Cip-cirip a constatat ca in Tabara de Agrement nu exista locuri amenajate pentru pasarile care vin an de an in acea zona si incearca sa convetuiasca. Astfel, cei din echipa au realizat cateva cuiburi din materiale eco, care au fost amplasate chiar pe terasa pavilionului central din Tabara.
 Echipa Ecofun Verzisorii si-a propus sa constientizeze participantii din tabara despre importanta ocrotirii naturii din Tabara, astfel ca au identificat zonele aglomerate unde tinerii isi petreceau timpul liber si au amenajat spatii speciale pentru aruncarea gunoiului menajer, sticle/plastic si pentru fumatori o scrumiera realizata dintr-o sticla de plastic, pentru a nu mai arunca restul de tigara pe jos. Totodata, acestia au amplasat o serie de mesaje pentru a incuraja pastrarea curateniei si ocrotirea naturii.
            Echipa Hunger Gamers si-a propus sa bucure participantii din Tabara cu ceva dulce facut chiar de mana lor. Astfel, tinerii au realizat peste 80 de clatite care au fost servite ca desert la cina.
            PRISMA este echipa care si-a propus sa aduca cultura din zona mai aproape de tinerii din Tabara si sa-i constientizeze ca nu trebuie sa existe bariere intre persoanele care au etnie, cultura si religie diferite. Tinerii au identificat un profesor de limba romana, de etnie maghiara, din satul Padureni si au realizat un interviu. Totodata, acesta a jucat rolul de ghid pentru obiective din zona, pentru un grup de tineri.
Echipa Verzisorii a realizat o serie de produse din deseuri (sticle de plastic, hartie, carton, ata), oferindu-le participantilor o adevarata prezentare de articole din materiale reciclate. Scopul echipei a fost sa constientizeze tinerii despre importanta reciclarii deseurilor si valorificarea acestora in produse utile gospodariei si nu numai.
           Echipa Vitamina Democratiei a realizat o campanie de strangere de fonduri de la tinerii din tabara oferindu-le in schimb cate un pahar de limonada (produs propriu). Dupa finalizarea campaniei, tinerii au strans banii si au cumparat alimente si produse necesare unei gopodarii care au fost, apoi, oferite unei familii nevoiase cu 8 copii din satul Padureni.
          Voievozii Muntilor, este o alta echipa care si-a propus sa ajute o familie nevoiasa la muncile din gospodarie. Tinerii din echipa au identificat un batran cu probleme locomotorii si s-au organizat pentru muncile din curtea acestuia. La final, echipa i-a oferit batranului cateva alimente de baza pentru hrana de zi cu zi.
         Echipa Wake the Lake si-a propus sa constientizeze cetatenii din zona despre importanta protejarii mediului inconjurator si despre pericolul pe care il aduc deseurile asupra mediului si sanatatii noastre. Toate acestea au fost realizate dupa ce tinerii au organizat o actiune de strangere a deseurilor de pe marginea Lacului Padureni-Moacsa.
      FunTastik este echipa care a bucurat tinerii cu un exercitiu non-formal si care a incheiat seara cu o activitate de munca in echipa si buna dispozitie, oferindu-le tuturor diplome personalizate realizate de mana tinerilor din echipa.

                 Prin aceste actiuni, tinerii au constientizat munca in echipa si au demonstrat ca, cu resurse putine poti sa faci lucruri mari si sa reusesti sa gestionezi cele trei resurse: umane, de timp si materiale.

                 SND a fost gazduita, si in acest an, de Tabara de agrement din Padureni, jud. Covasna, iar proiectul a fost implementat de Asociatia Pro Democratia si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Covasna, in parteneriat cu Forumul Tinerilor si Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative, cu suportul financiar al Ministerului Tineretului si Sportului.

 

 


 

„Școala Națională de Democrație“ de la Pădureni

 

               

                Zeci de tineri participă la tabăra națională intitulată „Școala Națională de Democrație”,  organizată în această perioadă, la Centrul de Agrement Pădureni.

               Aflată la cea de-a VI-a ediție, tabăra națională  este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Covasna împreună cu Asociația „Pro Democrația” (APD) și în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Ministerul Educației Naționale (MEN) și Consiliul Național al Elevilor (CE), și cu sprijinul  Ministerului Tineretului și Sportului, în perioada 29 august – 4 septembrie 2017.

              Tema centrală a ediției din acest an este „Cultura– Inima și sufletul democrației”.

              Tabăra se adresează unui număr de peste 90 de tineri din România, precum și din rândul comunităților și/sau minorităților etnice ce se regăsesc în România, cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.

              Pe parcursul a șase zile, participanții vor avea ocazia de a afla mai multe informații despre valorile și principiile democrației, drepturile culturale versus democrație, conceptul de bună guvernare, formarea atitudinilor, drepturile omului, integritate și moralitate, cultură și democrație, management de proiect, precum și despre alte teme pe care ei le vor propune.

             „Școala Națională de Democrație” s-a conturat cu ani în urmă, la inițiativa Compartimentului Tineret din cadrul DJST Covasna.



Afişare pagină: 103